HAKUROU-LUPUL ALB

Lupii alergau pe cimpia alba cu limbile scoase. Mai aveau putin si isi dadeau duhul, dar cu o privire apriga, conducatorul lor ii facu sa inteleaga ca trebuiau sa-si urmeze prada pina la sfirsit. Dira de singe pe care o lasasera in urma stralucea ca rubinul inghetat, in lumina lunii. Acum in fata lor se desfasura padurea ce termina brusc cimpia de gheata. Trebuiau sa o prinda neaparat inainte de a ajunge in padure si a cere ajutor kamilor ei, sau nesuferitilor tanuki, mereu pusi pe sotii, mereu in razboi cu oricine le calca teritoriul sfint.
Conducatorul haitei isi lansa atacul final cu un urlet prelung, iesit din piept. Cu o miscare dibace reteza gleznele fugarei, care cazu cu un tipat la pamint.
Ceilalti lupi terminara vulpea alba ce ii fulgera cu o ultima privire. Pe spatele sau, legata cu fisii de catifea si piele zacea KUSANAGI NO SURUGI.
Cine legase sabia magica de kitsune, si de ce vulpea demon acceptase sa o poarte? Ce fel de pact semnase aceasta si ce puteri reusisera sa o lege?
Marele lup alb, HAKUROU, hotari sa nu se intoarca la stapinul sabiei pina cind nu intrunea consiliul si le cerea tuturor sa afle adevarul. Blestemul dragonului din coada caruia sabia fusese luata cu forta de insusi SUSANO O, zeul furtunilor, nu trebuia sa se pogoare si asupra clanului aliatilor sai.
Cu un suierat ce amintea de vintul salbatic de nord isi aduna haita si pleca spre padurile de linga Kyoto, teritoriul lor.
Luna plina de singe oglindea ochii de chihlimbar ai vulpii moarte, sapind pe fata ei cu o dalta de argint un zimbet enigmatic.
Spiritul ei plecase rapid si daduse alarma surorilor sale, ce deja isi transformau corpurile pentru batalia ce se pregatea, batalia ce avea ca miza insasi lumina divina ce mai stralucea peste tara lor, secindu-le puterea, obligindu-le la vinatoarea nemiloasa, vinatoarea ce le aducea lichidul vietii de care aveau nevoie pentru a supravietui in aceasta lume in care fusesera prinse fara voia lor.

JAPONIA 7-GOMA

Piramida uriasa de bronz inversata stralucea in intuneric, luminata de focul ce se inalta jucaus. In ea, ierburile aromate, faina sfintita si uleiurile inmiresmate ce fusesera aruncate in mare cantitate, formau un amalgam al carui miros patrunzator, usor camforat iti patrundea narile si iti invaluia simturile, pregatindu-te parca pentru o calatorie indepartata. In mijlocul curtii un batrin ciudat, cu nasul mare, imbracat intr-o roba de culoarea pamintului murmura mantrele sacre ce chemau puterea kamilor pentru a-l imbuna pe Agni, focul sacru.

Mama se duse direct la el si i se inchina. Cu o privire scurta ma indemna sa fac la fel. Am aterizat la picioarele ciudatului batrin fara sa stiu cine este.
'Sensei, el este Nyojo fiul meu' sopti mama. Batrinul ma ridica si se uita in ochii mei cu o privire patrunzatoare care imi intra ca un cutit in ceafa. 'Nu-i nevoie sa fii asa inspaimintat. La urma urmei nu sint decit un biet tengu, pelerin ca si tine pe marea samsarei', zise si incepu sa rida scotind niste sunete stranii ce aduceau cu un croncanit.
'Eu sint En. En no Gyoja.'

Stateam in fata lui si nu stiam daca sa rid sau sa ma tem. La urmei urmei, marele En no Gyoja, fondatorul religiei Shugendo, cel ce ii crease de fapt pe fiorosii yamabushi era o legenda. Si dupa cum toata lumea stia era mort deja de cinci sute de ani. Era deci o gluma. Am inceput sa rid, dorind sa-i arat ca simtul umorului nu era ceva ce un fiu de samurai nu gusta.
Dar ei nu rideau. Nici mama, nici ceilalti yamabushi, nici cei citiva ucenici ce continuau sa bata tobele sacre damaru intr-un ritm hipnotic. Mama ma trase de mineca. Venerabilul En no incepu si el sa rida, tinindu-mi isonul.
'Fiul tau stie de gluma. Asta e bine. Mai putina munca cu importanta de sine' rosti si el si ne facu semn sa ne apropiem.

Mama lua o legatura de lemne parfumate si incepu sa le arunce in foc, soptind mantra lui Agni 'Ram'. Imi facu semn sa fac si eu la fel.
'Iti multumim sensei ca ai acceptat sa faci aceasta Goma pentru purificarea karmei familiei noastre, si mai ales a lui; de cind a fost pe mare, chiar daca a trecut putin timp, parca nu mai e cu noi' rosti ea, plecindu-si ochii cu tristete.

Focul incepu sa danseze salbatic in momentul in care am aruncat si eu faina sfintita in el, si se ridica precum un dragon cu limbi suieratoare. Devenise imens in momentul in care venerabilul ma impinse linga el soptind mantra lui Fudo, si imi ordona sa ma dezbrac ca limbile de foc sa ma purifice. Am simtit ca incep sa ard. En no Gyoja incepu sa ma atinga pe spate cu bastonul ritual ce scotea sunete metalice, ametitoare. Caldura deveni insuportabila iar ochii dragonului de foc pareau sa imi intre in creier. Il auzeam parca vorbindu-mi:
'Nyojo, esti in mijlocul unei lupte importante. Lupta cu tine insuti, copilul meu. Cind te vei rataci pe marea innegurata de furtuni, nu uita sa te orientezi dupa lumina sfinta, lumina ce izvoraste din coama de foc a lui Fudo Myo O', soptea dragonul in timp ce musca fara mila din picioarele, miinile si pieptul meu. Cind am simtit dragonul incolacindu-se in jurul capului meu am lesinat. Doar stelele ce dansau deasupra, pe firmament, pareau sa ma aline putin cu racoarea lor inainte de a-mi pierde cunostinta.

M-am trezit a doua zi intr-o odaie simpla, in care futonul si podeaua erau albe ca si usile cu cadre de lemn de cedru vopsite. Deasupra mea chipul unui tinar ucenic ma privea ingrijorat. Cu o miscare rapida se ridica si imi arunca o carafa cu apa rece ca gheata pe fata. Rizind de mutra mea imi spuse cu o voce calda si jucausa:
'Buna sint Koji'. 'Asa e', adauga el vazind ca ridic o sprinceana, 'sint un copil, asa cum spune si numele meu, si sper sa ramin asa, si desigur partea de abundenta a numelui se refera la abundenta de prostii pe care le fac' adauga si izbucni intr-un ris contagios.
'Iar tu esti Nyojo, cel pentru care s-a facut Goma aseara. Toti au fost ingrijorati dupa ce ai lesinat. Sensei a spus chiar ca ai un blestem, dar stiu sigur ca o sa-l dezlege.'
'Stii', adauga el soptit 'este a doua oara de cind sint aici ca il vad pe Venerabil coborind din munti. Iar prima oara a fost pentru a desface o vraja aruncata asupra imparatului'.

Fata lui chiar parea a unui copil sugubat. Ma simteam complet intremat si foarte puternic in acea dimineata, asa ca am decis sa las imbufnarea la o parte si sa ma ridic.
'Spune-mi Koji, cine era batrinul calugar ce a facut aseara ritualul pentru noi?'
'En no Gyoja insusi bineinteles'
'Haide, stim ca e mort de atita timp'
'Nu. Venerabilul este nemuritor, nu se poate ca mama ta sa nu-ti fi spus asta, doar este ucenica lui de atita timp'

Mama. Deci asta era secretul ei. Nu se ducea la nici un templu- de fapt alerga prin pustiu dupa un nemuritor. Putin cam prea ciudat chiar si pentru mine, care il vinasem pe Susano O insusi. Kami, se stie sint nemuritori, dar si batrinul de ieri?
En no Gyoja era un nume legendar printre noi. Cel ce avusese curajul sa-i sfideze pe imparat si chiar pe zei, luptindu-se cu dragonul pamintului pe care-l legase, cel ce creease prin forta cuvintelor sale poduri magice peste munti, pentru ca ucenicii sai sa poata sa-l gaseasca cind au nevoie, cel ce facuse prin simpla rostire a mantrelor sacre sa se manifeste mii de ciresi infloriti pe muntii unde se ascundea, acolo unde inainte nu crescusera decit pini si cedrii, En no Gyoja era o figura enigmatica si amenintatoare. Nu eram sigur ca voiam sa cred ca batrinul cu fata de tengu-spirit al muntilo- de aseara, cel ce imi vorbise, fusese chiar el.

M-am dus sa ma spal cu apa din piriul ce curgea linistit in spatele chiliilor si, dupa ce m-am imbracat am cautat-o pe mama.
Am gasit-o in templu rugindu-se. Fata ei stralucea cu o lumina pe care nu o mai observasem inainte, luminind-o cu intelegerea a mii de eoni. Cit era de frumoasa acum, ca luna plina, ca zinele dakini, ca florile pure de camelia albe ce infloreau in gradina noastra.
Si in acel moment am stiu ca orice ar face, orice mi-ar spune, oricit de umila ar mai parea de acum incolo, mama avea sa fie cea care o sa-mi hotareasca destinul, pentru ca eram sigur acum ca mareata Kannon, preamilostiva Guan Yin cum ii spuneau chinezii, coborise in ea.

JAPONIA 6-YAMABUSHI

Katsuragi Hiei, muntele sacru, se contura intunecat pe tesatura stropita de stele a cerului. Parea infricosator, departe de lumea noastra si semet. Mama, care imbracase doar niste kimonouri simple se bagase complet in interiorul caretei trase de 2 bivoli. Eu stateam linga ea, nemultumit ca nu ma lasase sa o urmez calare.
'Mergem ca niste simpli pelerini si nu vrem sa fim recunoscuti'mi-a taiat-o ea rece. Mda, si calul meu negru si nervos?Si sabia mea minunata si magica?
'Inca esti copil'a suspinat si s-a intors visatoare la planurile ei. Stateam cu ea in careta si ma foiam nerabdator. Stralucirea lunii era intrerupta de norii subtiri minati de vintul de vest ca de o hoarda de demoni. Cu cit ne apropiam de Katsuragi Hime si de sanctuarele sale ascunse, cu atit ma treceau fiori reci pe sira spinarii.
Nu ma intelegeti gresit. Nu mi-e frica de demoni, nu ma inspaiminta nici kami, zeii nostri, dar ACEST munte, unde toata lumea stia ca En No Gyoja isi facuse veacul si, dupa cum se pare, inca mai bintuie, ma infricosa. Nu voiam sa dau nas in nas cu batrinul ascet, cel ce avusese curajul sa sfideze toate religiile noastre si sa-si creeze una proprie:Shugendo. De altfel numai mama era atit de curajoasa incit sa aiba prieteni printre yamabushi, ucenicii ascunsi prin pesteri ai lui En No Ascetul.
De fapt habar nu aveam daca mama avea cunoscuti printre ei, dar pentru ca telul acestei calatorii era muntele lor, m-am gindit ca de fapt, de cite ori noi o credeam la muntele Hiei sau la Korama sama, locurile sfinte ale buddhismului, mama venea aici.
Am ajuns la poalele muntelui si mama a facut un semn slujitorilor sa aprinda tortele. Vintul suiera sinistru, de parca toate hoardele de kai erau pe urmele noastre. Nu-mi placeau stafiile, dar in caldura casei era in regula daca ma mai intilneam cu vreuna. O ocoleam si ma faceam ca nu o vad, iar a doua zi ii rugam pe preotii shinto ce isi aveau templul aproape sa mai faca o slujba pentru morti.
Dar aici, unde sigur era plin de dakiniten, zine-vulpi, poate si dragoni si alte creaturi al caror nume nici nu voiam sa-l rostesc, intilnirea cu un spirit minios nu era cel mai bun lucru.
Am inceput sa urcam pe carare, eu, mama si cei doi slujitori ce ne acompaniau. Cu toate ca era imbracata ca o cucernica pelerina, sunetul ascutit al nagasului pe care-l purta, sabia scurta de care nu se despartea niciodata, s-a auzit cind treptele de piatra au inceput sa fie prea inalte.
Dupa un drum de citeva minute am ajuns la prima poarta. In mijlocul ei statea amenintator Fudo O paznicul acestui munte.
Fudo O era una dintre zeitatile la care tata ma invatase sa ma rog prin mantra sa secreta AN. Legatura cu el, care era de fapt manifestarea lui buddha al intelepciunii, era foarte puternica mai ales daca aveai un caracter martial, dar voiai sa te eliberezi si sa tai valul iluziei, maya. Pentru cei ce nu fusesera initiati in misterele sale insa, aparea absolut ingrozitor, flacarile ce-l inconjurau, sabia sa imensa si rinjetul ce ii dezvelea coltii punindu-i pe fuga chiar si pe ucenicii mai slabi de inger.
L-am depasit rapid, nu inainte de ne inchina lui si a-i lasa o ofranda.
Inaintam din ce in ce mai adinc in munte pe Cararea de Diamant. Fosnete ciudate ne insoteau si sunetul lor clar, marunt si apasat ma facea sa cred ca am trezit vulpile magice. Mama recita imperturbabila o mantra si m-am gindit ca nu ar fi rau sa spun si eu mantra lui Fudo O.
Brusc in fata noastra micul templul Houke To unde se afla sabia lui Ootou-no Miya rasari in lumina lumii. Citeva pietricele culese de pe carare aduse ca ofranda si am grabit pasul.
Incepeam sa simt mireasma patrunzatoare, dulce si lemnoasa a cedrilor ce inconjurau marele templu Temporinji, acolo unde credeam acum, ca ne vom opri. Iubeam acest miros ce imi amintea de calatoriile mele alaturi de Buddha in tarile de dincolo de nori. Katsuragi Shugendo Dai Honzan, altarul principal aparu brusc de dupa perdeaua de cedrii, imbiindu-ne sa poposim aici, printre kami ocrotitori.
Vintul se intetise si ploaia fina incepu sa ne sculpteze obrajii, ca lacrimile celor ce-si pling eroii. Urcam in continuare si nici macar nu indrazneam sa o intreb pe mama ce cautam, unde ne duc ei pasii ei marunti si grabiti.
Am cotit la dreapta si am vazut ca ne indreptam spre virf. Credeam ca mama voia sa-l intilneasca pe Hitokoto-no-nushi Ookami, zeul ce indeplineste orice dorinta, cu conditia sa fie spusa dintr-o inima pura.
Brusc, doua aripi albe au filfiit moale pe bratul meu si un strigat ascutit a strapuns intunericul. Mama se intoarse si ii saluta pe noii nostri tovarasi de drum.Doi yamabushi cu fetele ascunse ne flancau in stinga si in dreapta aratindu-ne o carare ascunsa printre copacii vechi. Slujitorii nostri aveau sa innopteze la templul de pe virful Kongozan.
In curind am iesit din cring si am ajuns pe malul unui lac artificial. Ceata ne invaluia nepermitindu-mi sa vad mai departe de virful katanei. O poarta rosie isi deschise canaturile si am pasit prin apa catre o barca ce ne astepta. Nu se mai auzea nici un sunet, de parca muzica cerului si pamintului fusese inghitita de apa. Vislele atingeau apa ca libelulele -dragon cu aripi moi, ce scinteiau in luna, giuvaieruri ce erau singurele faclii in ceata groasa. Cind cei doi yamabushi s-au ridicat si i-au oferit mamei sprijinul pentru a cobori am stiut ca am ajuns.
Printre frunzele arborilor se zarea o lumina jucausa-cineva aducea ofrande focului sacru-Homa.

JAPONIA 5-MAMA

Ca orice delicata doamna japoneza, si mama era o adevarata floare. Eu o asemanam cu o floare de lotus.Nu avea nimic spectaculos in ea, si totusi reusea sa se ridice la suprafata de cite ori era nevoie, pastrindu-se perfecta, pura, inaccesibila. De cite ori tata pleca sa-i pazeasca pe capii clanului Taira, mama isi punea acea masca impietrita, alba cu roz si il saluta gratioasa, de parca tata se ducea sa hraneasca crapii din iazul cel mare. Dupa ce el pleca insa, mama se incuia in iatac, sau disparea cite o luna in vreunul dintre misterioasele sale pelerinaje. Nu ma luase niciodata cu ea si nici eu nu o intrebam unde se duce, pentru ca viata sa interioara era doar a ei.

Si totusi dupa ce doica alarmata ma gasise pe jumatate inconstient balmajind cuvinte de neinteles, mama iesise din imobilitatea sa de papusa de portelan. Stiu ca ma iubea mai presus de orice, dar nu o mai aratase niciodata dupa ritualul meu de maturitate. Mingiierile sale fine, prelungi, cu degetele minunate ce aratau ca betisoarele delicate de fildes cu care atingea instrumentele muzicale, imi erau daruite numai cind ma duceam la ea in apartamente. Si asta se intimpla foarte rar.
Chipul ei, chiar si atunci raminea impietrit, schitind doar un zimbet usor, ca si cum un fluture sacru, ca cei adusi de maestrul Kukai din China, ii atingea rapid buza superioara.
Apoi imi cinta la biwa. Uneori uram asta. Nu suportam sunetul adinc al biwei, care parca imi taia carnea, ajungind la os, scotind de acolo toate fantasmele mele.Biwa care rascolea in mine ecouri ale luptelor ne-date inca, ale iubirilor traite doar in fantezie si ale unui loc demult uitat, niciodata cunoscut. O rugam sa inceteze, dar se uita fix la mine si continua, de parca voia sa aduca la suprafata ceva din mine ce dormea, sau era amortit.

O vizitam pe mama rar si nu voiam sa ma duc in iatacurile sale si pentru ca acolo mirosul era diferit. Semana cu camforul sau cu padurile de pin vara, dupa o ploaie scurta de dimineata, cind ceata se ridica brusc si te face sa te ratacesti in alte lumi, in alte timpuri. Mama imi dadea un sentiment mai acut de primejdie decit tata care ma altoise de nenumarate ori cu al sau bo.

Asa ca atunci cind am vazut-o intrind impreuna cu doica in camera mea am stiut ca ceva grav s-a intimplat. Mai intii nu am inteles nimic din ce spunea doica, aratind la mantia mea uda ce atirna peste perne. Apoi, urmarind privirile lor mi-am dat seama ca tineam inca strins in mina legatura de matase rosie pe care cu o noapte inainte mi-o daduse Susano O, maretul kami al furtunii, marilor si visatului. Doar ca acum era goala. Nu trecusera decit citeva ore si in mod clar nimeni nu intrase in camera mea in afara de ele.

Am inceput sa caut cu infrigurare, pe sub futon, printre haine, pe sub masuta lacuita cu negru si rosu, dind la o parte usile din hirtie cerata ce ma desparteau de restul casei. Nimic.
Mama nu m-a pus sa-i povestesc unde fusesem si nici nu m-a intrebat ce caut. A rostit simplu si cu forta o fraza care-mi provoca instant frica. "Mergem in munti."

4-SAPTE FRUNZE DE JAD

Azi noapte mi-a aparut in vis Kiko Ten-no. Mi-a spus ca tata isi neglijase obligatiile fata de ea, si ca orice zina/vulpe, nu va ierta aceasta ofensa usor. Daca voiam sa rascumpar greseala tatalui meu si sa pastrez ajutorul sau magic in familie, trebuia sa ii aduc cele sapte frunze de jad. Acestea ii trebuiau pentru a face o potiune vrajita necesara atit pastrarii tineretii sale cit si longevitatii clanului nostru.La sfirsit m-a mingiiat cu coada sa impletita din noua codite mai mici si m-a zgiriat usor pe obraz, ca sa nu uit. Dimineata aveam un semn pe obraz.

Habar nu aveam unde pot gasi cele sapte frunze de jad, asa ca l-am rugat pe Susano O , kami al marii si viselor sa ma ajute sa le gasesc.Nu puteam decit sa ma duc pe mare atunci cind era furtuna mai aspra, daca voiam sa-l intilnesc. Am pindit trei saptamini pina cind si-a facut aparitia o furtuna pe cinste si, bineinteles ca a trebuit sa astept pina cind parintii mei s-au retras in iatacul lor.

Am pornit pe mare singur. Nici macar Aiki nu a vrut sa vina cu mine. In mod straniu, cu toate ca norii negri intunecau cerul, luna se zarea din cind in cind facind sa apara o carare luminoasa printre valuri. Stiam ca daca nu sint atent, marele dragon ce era dusmanul clanului nostru putea sa apara si sa ma omoare, asa ca faceam cit mai putin zgomot.Cred ca am vislit cam o ora cind, in fata mea a aparut o stinca intunecata.Era ca si cum din mare, brusc, un capcaun de piatra isi scosese capul fioros, gata sa ma inghita.Mi-am dat la o parte frica si am sarit repede pe mal. Barca am legat-o de un stei ce se ivise la tarm. Urcind, am observat ca eram inconjurat de niste flacari mici, cu putin mai mari decit licuricii obisnuitit. Stiam ca astfel de flacari sint spiritele trimise de kami ca sa-si protejeze favoritii, sau ca sa-i arunce in hauri pe cei ce ii sfidasera. Flacarile au intrat intr-o gaura cit un stat de om, ce continua sa urce. Dupa citeva minute m-am oprit. In fata mea se zarea o umbra uirasa. Chipul sau nu se deslusea, dar dupa majestatea pe care o emana am stiut ca era Susano O.
M-am aruncat in genunchi la picioarele lui, neindraznind sa vorbesc. Maretul kami a inceput sa rida infricosator. Simteam cum stinca se cutremura sub asaltul valurilor zbuciumate de sunetul tunator al hohotelor sale. Apoi mi-a spus:
'Nyojo, ai venit aici ca sa-mi ceri o favoare. Esti prost sau prea credul, dar curajul tau ma amuza. Totusi trebuie sa stii ca cele sapte frunze de jad vor fi atit ajutorul de nepretuit cit si pieirea clanului vostru. Acum le mai vrei?'
Nu indrazneam sa-i spun ca dakini Kiko Ten-no mi se parea mai inspaimintatoare decit el, tocmai pentru ca avea o fata atit de blinda.I-am raspuns totusi:
'Stapine fa ce vrei cu mine, dar te implor arata-ti bunavointa asupra familiei mele!'
Susano O s-a ridicat si schitind pasii unui dans salbatic mi-a aruncat o legatura de matase rosie:
'Ai grija, daca lasi visele sa te stapineasca vei pierde longevitatea clanului;daca lasi actiunile impetuoase sa te calauzeasca vei pierde legatura cu kami'

Hohotele sale imi bubuiau in urechi cind am inceput sa cobor stinca.Am urcat repede in barca si nu m-am uitat nici o clipa inapoi. Speram sa fie doar un vis dar stiam ca vislesc disperat prin haurile ce se cascau in fata mea, grabit sa ajung cu bine acasa. Luna nu-mi mai era prietenoasa si cararea de lumina ce ma calauzise la venire acum disparuse complet.Furtuna insa se potolea cu cit ma indepartam de stinca maretului kami, asa ca am hotarit sa-mi opresc barca si sa astept primele raze al soarelui sa ma duca inapoi.
Nu a trebuit sa astept mult. Am vislit spre casa si slujitorii care m-au vazut si-au pus capetele in pamint, facindu-se ca pe linga ei trece o fantoma. Stiam ca nimeni nu o sa sufle o vorba.Apoi m-am pravalit in somn, cu hainele ude, cu mintea goala, cu inima indoita

JAPONIA 3-EIKU

Tata incepuse sa imi supravegheze programul de meditatie. Trebuia sa stau 2 ore pe zi in fata mandalei lotusului de aur ce ii infatisa pe cei cinci dhyani buddha. Spunea ca imi calmeaza mintea si ca un comandant de osti trebuia sa aiba mintea ca o pinza alba. Pe ea numai sabia sa putea sa scrie cu singele dusmanilor, purtata de aripile zeilor, sau cu singele propriu varsat pentru BUSHI, onoarea luptatorului. Nu imi spunea ce trebuia sa fac, sau daca ce faceam e bine. Cind a venit sorocul m-a dus la maestrul sau.

Nu mi-a placut niciodata figura aspra a tatalui meu, dar l-am iubit pentru ca era eroul si idealul meu. Cu profilul taiat in stinca, nu zimbea decit mamei, si uneori mie, cind considera ca faceam cinste clanului. Dar in fata maestrului sau parea un copil candid, cu ochi calzi ce deveneau aurii luminindu-se, pierzindu-si intunericul de smoala cu care ne privea pe toti ceilalti. Il uram pe maestrul lui pentru ca numai in fata lui tata se schimba.Cine era? De ce avea atita influenta asupra lui ? De ce trebuia tatal meu, un important daimyo, sa se consulte cu el inaintea oricarei decizii? Il banuiam ca e interesat de averea clanului nostru, sau de influenta zdrobitoare pe care cei din Taira o aveau in fata imparatului. Si mai credeam ca nu aveam nevoie de prostiile lui pentru a fi alaturi de Buddha in momentul mortii. Doar mergea linga mine de multi ani. De ce ar fi fost altfel la moarte?

Eiku era un calugar dur, la fel ca tata. Uneori aveam impresia ca era fratele lui mai mare. Avea obiceiul sa arunce cu perna de lemn dupa discipolii care-l iritau, provocindu-le rani usoare. Acestia alergau pe unde puteau si se ascundeau de el, si de aceea avea mai putini ucenici decit altii. Totusi, cei care ramasesera erau clar mai dedicati decit majoritatea tinerilor ce populau templul de pe muntele Hiei. Si uneori, mai ales cind tata venea la el, Eiku isi schimba trasaturile. Descifram in ochii lui o asteptare, o intelegere calda, o stralucire de lumina ca o raza de soare intr-o amiaza calduroasa de toamna, ce incearca din rasputeri sa incalzeasca pamintul deja rece. La mine insa, se uita cu acea curiozitate amestecata cu dezinteres cu care pescarul se uita la pestele tocmai prins. Inca nu existam pentru el.

Si totusi, in acea dimineata cind tata m-a luat de mina si mi-a pus palmele pe capul proaspat ras, Eiku s-a uitat si la mine ca la tata. Astepta sa mai prinda un suflet in plasa lui de pescar mestesugit. Clar, nu aveam eu sa fiu ala. M-am smucit si am luat-o la fuga pe scarile de piatra in jos, facindu-l de rusine pe tata, care mi-a si tras o mama de bataie dupa aia, cu hanbo. Nu mi-a pasat. Atita timp cit mai puteam tine in mina 'Fruntea Jad', durerile de spate si brate nu ma afectau.

Intre timp ii pusesem gind rau lui Eiku, si ii promisesme lui Buddha ca daca ma va ajuta sa scap de batrinul hapsin o sa-i fac un templu mai mare si mai frumos decit cel de pe Hiei, cind o sa ajung stapinul clanului. Si am decis sa nu mai meditez pe simbolul scolii lui Eiku, lotusul de aur, din moment ce aceasta scoala devenise ostila intereselor mele.De acum incolo voi cauta sfatul gardienilor muntilor sacri, tengu, si voi invata stilul lor de lupta. Poate chiar ma voi duce in cautarea lui Sojobo, regele lor si voi deveni un yamabushi. Tata va regreta ca nu m-a pretuit iar nesuferitul o sa moara de ciuda ca eu, Nyojo am devenit mai puternic decit el.
Tot atunci am inceput s-o observ pe Hirohi.

JAPONIA 2-HIROHI

Prima oara l-am vazut pe Nyojo la festivalul barcilor, cind fratele meu Jiko si el participau pentru a-si arata maiestria si a demonstra ca isi vor merita de acum inainte numele de barbati. Se presupunea ca nici unul nu mai fusese pe mare inainte, dar toti stiau ca baietii de pe malul marii se nascusera cu vintul in spate. Si chiar daca pozau in strengari nepasatori, toti erau pe mare de cel putin 4 ani. Nu aveam decit 12 ani si tata ma trata ca pe un baiat, nu de alta dar viata femeilor, chiar si a noastra a celor denumite onna bugeisha era grea in Nihon, tara mea cea maturata de uraganele mindriei nobililor.

Asa ca atunci cind m-am nascut mi-a spus HIROHI, un nume atit de fata cit si de baiat.El mi-a pus sabia in mina din momentul in care am putut s-o tin, adica de la 5 ani. Ma impiedicam de ea pentru ca nu era un bokken ca a lui Jiko si toti rideau de miine cind ma duceam dupa ei, in fuga, la antrenament. Desigur isi bateau joc de mine pe atunci pentru ca nici nu puteam s-o tin bine cu ambele miini, daramite s-o mai si minuiesc. Tata, care pe atunci era foarte ocupat sa unelteasca cu cei din clanul Taira cu care eram aliati, pentru a taia din avintul orgoliilor celor din clanul Minamoto, ridea indulgent. Uneori ii scaparau ochii de mindrie cind vedea cum imi tirii katana peste tot si dorm cu ea linga mine, asteptind rabdatoare sa cresc si sa ma alatur spiritului ei.

Am crescut mai repede decit fratii mei, iar Jiko oscila intre amuzament si minie cind ii furam saya lui ca sa o masor cu a mea. La 12 ani aratam deja de 15 si aveam miini taiate si batatorite de purtatul sabiei. In mod clar nu eram o frumoasa si delicata floare de prun, ci mai degraba o papadie ce dorea sa isi ia zborul si sa traiasca aventuri marete de razboi ca Hua Mulan care era admirata chiar si de mama. Legenda ei adusa de calugarii budhisti din China, impreuna cu scripturile ce schimbau deja fata tarii radical, era spusa in fiecare seara de mama in fata focului, incercind sa-mi intipareasca in minte idealul ei, pe care nu putuse sa-l traiasca.

Mama era cu adevarat o frumusete. Pacat ca tata ce traia in templul pe care i-l construise maestrului sau jumatate de an, nu putea sa se bucure de ea. Casatoria lor era atipica pentru ca tata era daimyo din nastere, dar renuntase la toate privilegiile sale facindu-i pe cei din clanurile Taira si Minamoto sa ridice sprincenele cind venea vorba de el.

Dar toti se temeau de el pentru ca stiau ca cea mai mare primejdie nu venea de la clanurile de asasini platiti ce se antrenau in munti nevazuti, nici din rivalitatea dintre clanurile razboinice, ci de la mintea sa limpede ca ascutisul sabiei sale pe care o purta cind iesea din templu ca sa se ocupe, in secret, de treburile familei. Si tot el lua deciziile si influenta raidurile de gherila pe care clanul sau le dadea pentru a tine clanurile trufase la respect. Tata era de neclintit, si nu putea fi influentat decit de Buddha sau de maestrul sau.

Eu totusi am hotarit ca Fudo O imi este mai potrivit ca stapin suprem, caci statuia lui pe care o vazusem in palatul Taira isi deschisese ochii cind am privit-o prima oara si apoi, un spadasin desavirsit asa ca mine avea nevoie de protectia lui. Desigur, mai tirziu, cind plin de rabdare tata mi-a explicat ca Fudo O este o manifestare a lui Dainichi Nyorai, Buddha intelepciunii, m-a pufnit plinsul. Eu nu voiam sa fiu cunoscuta in istorie ca un buddha plin de compasiune ci pur si simplu ca Hirohi marea spadasina neinvinsa, fiica lui Fudo O.

JAPONIA1-NYOJO

M-am nascut in Japonia. Dragostea mea era castelul meu, pe care-l iubeam cum vinatorul isi iubeste prada:cu pasiune, dedicatie si obsesie. "Cuibul furtunii" statea agatat pe virful unei stinci, la baza careia se vedea marea. Pe partea cealalta, la baza muntelui incepea o cimpie ce ne punea de fiecare data cind vedeam praful ridicindu-se, in alerta.

Am fost un copil neascultator si rasfatat de mama si dadaca mea, dar tinut in scurt de tata. Foarte tirziu, si numai dupa ce am trecut ritualul maturitatii, tata a inceput sa-mi zimbeasca. Imi petreceam zilele alergind prin gradini sau apropiindu-ma nepermis de mult de mare, pina cind, la ordinul scurt al tatalui meu, m-au lasat prima oara cu barca. Aveam 9 ani si pot spune ca atunci a inceput viata mea.

Imi placea sa plec singur noaptea, doar eu si ciinele meu negru, Aiki, pe mare. Cu cit mai furtunoasa, cu atit mai bine. Nutream speranta ascunsa sa ma intilnesc cu Regele Dragon si, de ce nu, sa ma rapeasca in palatul sau ascuns din fundul oceanului. Acolo aveam s-o cunosc pe fiica lui, frumoasa printesa Luminoasa Perla-Toyotama hime- si vrajita de curajul meu, aceasta sa ma ceara de sot. Pentru a nu o face pe mama sa plinga aveam sa mai ies din cind in cind la suprafata, impodobit cu noile mele aripi de dragon al marii si sa-i duc mamei cutii pline cu perle si giuvaieruri, iar dadacei florile nevazute crescute de printesa mea. Tata, impresionat de armura si sabia mea cea noua si vrajita avea sa dea din cap aprobator, mindru de fiul lui, Luptatorul Zburator. Desigur Regele Dragon se incapatina sa-mi apara, dar asta era doar pentru ca inca eram destul de mic. Inca.

Ma intorceam rupt de oboseala, ud de spuma marii ce imi desena dantele pe obraji si ma strecuram nevazut pe poarta laterala a castelului pina in odaia mea unde paseam incet, ca mama sa nu se trezeasca. Ar fi plins daca ar fi stiut, cu toate ca era o femeie samurai gata oricind de moarte. O iubeam si nu voiam sa mai verse lacrimi si pentru mine, pentru ca tata ii usca ochii de cite ori pleca in expeditii impreuna cu ceilalti daimyo, ca sa se lupte cu clanurile dusmane ce incepeau sa isi arate adevarata fata. Doica imi lasa in fiecare seara inainte de a se retrage in iatacul ei, un bol cu scoici, preferatele mele. Stia ca ma intorc lihnit si nu voia sa riste ca mama sau tata sa ma gaseasca in bucataria castelului dindu-ma de gol ca un prost, din cauza lacomiei.

Imi iubeam viata si ii iubeam pe fratii mei, fii celorlati nobili care erau aliatii tatalui meu. Crescusem impreuna de mici si tot impreuna ne antrenaseram cu bokken, sabiile de lemn mai intii, apoi cu cele adevarate, dar inca netaioase, de Iaido, potrivite rangului nostru.
Dupa ce am devenit un adult, la 14 ani, tata emotionat m-a chemat in camera de meditatie.Pe peretele alb din fata mea, era pinza de matase alba pe care maestrul tatalui meu pictase cu mina lui lotusul de aur, simbolul scolii noastre. Tata m-a pus sa meditez in fata lui 8 ore neintrerupt si apoi sa ii spun de ce lotusul de aur era reprezentarea lui Buddha. Nu a fost greu. De mic il vedeam pe Buddha mergind alaturi de mine. Tot el mi-a soptit atunci ca asa cum lotusul de aur este fragil dar etern, la fel si corpul sau, dharma kaya se manifesta in lume sfisiind iluzia proiectata de zeii cruzi, pentru ca sa ne aduca acasa. In inima Sa. Tata mi-a inminat sabia faurita special pentru mine de maestrul fierar. Era o copie a celebrei Kusanagi-no-tsurugi, Taietorul de iarba. Pe tsuka avea prins un imens jad dreptunghiular. Am denumit-o 'Fruntea de Jad' si am inceput meditatia si chemarea gardienilor pentru a o imputernici. Din acea zi ea a devenit iubita mea mea si incet, incet am uitat-o pe printesa dragon si toate poemele mele de dragoste i le-am dedicat 'Fruntii de Jad'.

'Florile copacului sfint sakaki
Sint ochii tai verzi
jad desprins din scara zeilor.'